Satellite
Show on map
  • Day 3

    Islanda ziua 1

    August 24, 2021 in Iceland ⋅ ☁️ 14 °C

    După un zbor de 3.5 ore din Copenhaga, ajungem în aeroportul din Reykjavík și suntem preluați de ghidul excursiei noastre.
    Primul impact: vânt, ploaie, frig și oboseala crunta. Despachetez repede bocancii și polarul din bagaj și ma gândesc cum sa fug mai repede în mașină la căldură.
    Surpriza: mașina ghidului e o Dacia Duster 😂
    Aparent in Islanda sunt foarte apreciate datorita faptului că fac fata bine reliefului și întreținerea e destul de accesibila.
    Drumul pana la cazare a durat vreo ora și m-am trezit în fata unei superbe case de oaspeți în care urma sa îmi petrec tot restul vacantei.
    Prima dimineața a fost crunta, după 3 ore de somn ne-am urcat în mașini și am pornit înspre ceea ce urma sa devina o zi pe care mintea mea nu avea capacitatea sa o absoarbă.
    Dimineața am vizitat Parcul Național Thingvellir (printre altele, cu a sa cascadă, Oxarafoss, respectiv cu a sa biserică, Thingvallakirkja), locul de întâlnire dintre plăcile tectonice nord-americane și eurasiatice, respectiv locul înfințării primul parlament din lume, Althing, în anul 930.
    Pe urma am facut un scurt popas la Thorufoss, cascadă surprinsă și în bine cunoscutul serial Game of Thrones.
    La 12.30 ajungem la Hraunfossar, respectiv Barnafoss, două cascade situate în Borgarfjordur. Dacă prima dintre ele se găsește sub forma unei ”colecții” de nenumărate pârâiașe și mici cascade ce izvorăsc din terenul de lavă de dedesubt (pe o distanță totală de aproximativ 900 m), cea de-a doua, fiind situată într-un mic canion, apare sub forma unei vâltori de nestăvilit.
    16.00 sosim în Akranes, oraș cu deschidere la Oceanul Atlantic.
    A fost frig, ne-a plouat toată ziua, am fost rupți de obosiți dar a meritat fiecare clipa.
    Seara ne-am incalzit într-o piscina în Gudlaug cu apa termala situata la marginea oceanului, unde alternezi între apa cu temperatura de 60 de grade și câte o scurta vizita în oceanul aproape înghețat.
    P. S. Am găsit pe drum un loc surprinzător de frumos unde erau căsuțe pentru elfi, ne-am băgat în oala de supa a trolilor și ne-am pus câte o dorința într-un loc amenajat perfect pentru a uita de griji ❤️👌
    Read more