Satellite
  • Day 18

    Ziua 17: Temple, orez și Ubud

    October 6, 2019 in Indonesia ⋅ ⛅ 29 °C

    Am plecat din Seminiac.
    Azi am închiriat o mașină cu un sofer tânăr, bun vorbitor al limbii engleze, care ne-a povestit despre cultura lor.
    Am aflat ca:
    Balinezii sunt majoritatea hinduși, însă religia lor este diferita de cea a indienilor lăsând loc ca, fiecare om sa aibă libertatea propriilor credințe. Asta o face cam greu de înțeles. Ce am priceput este ca, toți se roagă la un singur zeu, împărțit în 3 alte zeități: un zeu al apei, altul al vântului și altul al focului. Se roagă de 3 ori pe zi prin meditație, incantatii și ofrande, și au zile libere doar la sărbători.
    E o religie complicata cu multe multe ramificații dar în spatele ei, credința este una orientata înspre bine, respect și comunitate.
    Oamenii cred în Karma și reincarnare iar prin asta sunt motivați sa facă bine și sa se ajute reciproc.
    Din păcate, sunt un popor sărac și muncitor care se bazează pe turism ca să supraviețuiască. În continuare cultiva orez pentru consum propriu și comerț dar câștiga foarte puțin, ceea ce ii obliga sa lucreze multe ore pe zi, fără zile libere.
    Cu cât aflam mai multe despre ei, cu atât ii apreciem mai tare.
    Prima oprire: Pura Besakih- Mother Temple - este cel mai mare templu din Bali, templu la care se roagă toată lumea cel puțin o data pe an. Am plătit intrarea și am fost transportați pe scutere pana aproape de templu. Ghidul pe care l-am avut ne-a explicat semnificația fiecarui templu în parte și ne-a învățat sa ne rugam.
    Plini de flori în par și pe după urechi am pornit mai departe.
    In drum spre Templul Tirta Gangga ne-am oprit sa admiram plantațiile de orez și sa mâncăm la un restaurant deschis pe o astfel de plantație. Mâncare bună, priveliște frumoasa-începem sa ne bucuram de liniște și ieșim din aglomerație.
    Templul Tirta Gangga e unul ridicat pentru a marca locul unde izvorăște apa. E un loc plin de flori și de pești enormi (pești coi hrăniți tot timpul de turiști) unde am făcut o grămadă de poze și ne-am pornit spre Ubud.

    Ubud e un orășel dichisit din Bali, cam la o ora de condus de la malul marii, înconjurat de plantații de orez. Am ajuns aici seara, după ore bune în trafic și ne-am cazat.
    Hotelul este minunat. Întrarea în receptie se face prin restaurant, unde era muzica live, am fost primiți cu zâmbetul pe buze iar în camera am găsit tort și petale de trandafiri, frumos pregătite pentru a ne ura "luna de miere fericita" (au complotat cu soțul meu 😊)
    Abia aștept ziua de mâine sa putem explora.
    Read more